
Subiectele discutate pe parcursul evenimentului au vizat comunicarea directă, grupurile de audienţă, respectiv, instrumentele şi canalele de comunicare.
1. Palatul Culturii
Prim monument, ridicat pe ruinele vechii curţi domneşti (1434), care a fost reconstruită în stil neoclasic de prinţul Alexandru Moruzi (1806-1812). Elemente de interes turistic sunt: Sala gotică, unde se poate admira mozaicul ce reprezintă un "bestiarum" medieval (grifoni, acvile bicefale şi lei). Sala Voievozilor se află la etaj şi conţine, în medalioane, portretele domnilor Moldovei şi ale regilor României. Tot la etajul I se află Sala Henri Coandă, ale cărei lambriuri au fost executate după un proiect al marelui savant. Orologiul cu carillon, instalat în turnul central, este dintr-un ansamblu de opt clopote care reproduc, din oră în oră, "Hora Unirii".
2. Catedrala Mitropolitană
Ideea înălţării Catedralei Mitropolitane la Iaşi, îi aparţine mitropolitului Venianim Costachi. Catedrala ieşeană este o clădire monumentală, de plan dreptunghiular, marcat la colţuri de patru turle decroşate. Stilul arhitectonic este inspirat din forme târzii ale Renaşterii Italiene. Elementele decorative, atât în interior, cât şi în exterior, sunt dominate de baroc. Din anul 1889 a fost adusă, de la Biserica Sf. Trei Ierarhi, racla cu moaştele Cuvioasei Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei.
3. Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi a fost fondată la data de 26 octombrie 1860.
Universitatea este continuatoarea simbolică a vechii Academii domneşti din Iaşi, înfiinţată de Vasile Lupu, în 1642. În mod direct, ea provine din Academia Mihăileană, creată la 1834 de Mihail Sturza. În noua sa formă, ea a fost inaugurată la 7 noiembrie 1860 (26 octombrie stil vechi), în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, al cărui nume îl poartă acum.
Casa din pitorescul cartier Ţicău, Iaşi, în care a locuit între anii 1872 şi 1889 marele povestitor Ion Creangă. Pragul acestei case a fost trecut şi de însuşi Eminescu, mare prieten al lui Creangă. Căsuţa, având două camere dispuse de o parte şi de alta a unui antreu, a devenit muzeu memorial la 15 aprilie 1918, restaurări având loc în anii 1942 şi 1985. Merită menţionat faptul că Bojdeuca lui Ion Creangă este prima casă memorială din România.
Alături de alte priorităţi culturale emanate din vechea capitală a Moldovei, un loc deosebit îl ocupă şi înfiinţarea la Iaşi, în anul 1856, a primei Grădini Botanice din România, de către medicul şi naturalistul Anastasie Fătu, mare patriot, filantrop şi om de cultură. Amplasată pe un teren cumpărat din fonduri proprii în apropiere de Râpa Galbenă, avea să fie pentru mulţi ani, până la moartea marelui cărturar, un important centru cultural pentru tineretul studios din Iaşi care avea posibilitatea de a studia botanica pe material viu, dar şi un mijloc de instrucţie şi educaţie pentru toţi iubitorii naturii. Această grădină a servit învăţământului botanic ieşean timp de peste 40 ani, până în 1963-1964 când a fost mutată pe actualul amplasament din Dealul Copoului. Din această ultimă gradină botanică se mai păstrează şi astăzi arborii şi arbuştii din parcul aflat între vechea clădire a Universităţii, Cantina studenţească şi căminele studenţeşti de pe Bd. Copou şi o mică seră "turn" în care se cultivau palmieri şi bananieri.
6. Rezervaţia Dealul Repedea-Iaşi:
7. Muzeul Literaturii Române "Casa Vasile Pogor":
Casa V.Pogor este sediul muzeului ce are ca obiect literatura română modernă şi contemporană dar cu precădere perioada marilor clasici, a societăţii literare Junimea. Clădirea a fost construită în 1850 de către vornicul Vasile Pogor, împreună cu soţia sa Zoe. Această dată este atestată printr-o piatră hexagonală găsită, după săpăturile efectuate în vederea restaurării, pe care se află inscripţia, cu caractere chirilice: V.Pogor 1850 şi soţia sa Zoe. Imobilul are un bogat şi lung istoric legat de viaţa culturală a Iaşului fiind loc de întâlnire pentru intelectualitatea oraşului, sediul Societăţii Literare Junimea (1863) şi al Revistei Convorbiri literare (1867). Dintre numele de răsunet care au frecventat cercul junimist amintim mai întâi pe cei cinci întemeietori: Titu Maiorescu, Vasile Pogor, P.P. Carp, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi, apoi Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Ion Slavici, Vasile Alecsandri, Vasile Conta, A.D.Xenopol, N. Gane ş.a.
The National Bargain of Books "Librex" from The Culture Palace:
Sunday, on 22th of April 2007, my best friend and I were at the National Bargain of Books "Librex" from the Culture Palace to see the offert of the all editures (All, Humanitas, Paralela 45, Tritonic, Didactică şi pedagogică etc., ) which were ready to show us the newest books and to buy some books which turn our interest on. I couldn't buy one because I was out of money but my best friend had more succes in purchasing one. I think it will be better next time, at a new National Bargain of Books "Librex", because I will have money at me and I will purchase many books from there.I love the CULTURE WORLD!
Cuvântul corectitudine poate avea mai multe sensuri :
-calitatea de a fi corect , lipsă de greşeli ;
-ţinută sau purtare corectă , cinste ;
-însuşirea gândirii care respectă legile logicii ;
-caracter corect , conştiinciozitate , scrupulozitate ;
Etimologia cuvântului greşeală este reprezentat prin termenii :
-faptă , acţiune care constituie o abatere (conştientă sau involuntară) de la adevăr , de la ceea ce este real , drept , normal , bun (şi care poate atrage după sine un rău , o neplăcere) ; eroare ; ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte , acţiuni ;
-vină , păcat , incorectitudine , inexactitate ;
-cusur , defect , deficienţă , lacună , lipsă , meteahnă , neajuns , scădere , slăbiciune , viciu ;
-încălcare conştientă sau involuntară a unei norme , a unui adevăr , din neatenţie , din întâmplare ;
-fără greşeală (locuţiune adverbială)=perfect ;
-din greşeală (locuţiune adverbială)=fără voie , involuntar , neintenţionat ;
În numărul 850 al ziarului "Gazeta poliţiei ieşene" (18-24 ianuarie 2007) am întâlnit următorul titlu : "S-a furat cablul macaralei" urmat de anunţul acesta : "Secţia V Poliţie a fost sesizată în scris de către Costică C. , de 49 de ani , din tehnician , în cadrul SC R SA Bucium , Sucursala Iaşi , cu privire la faptul că autori necunoscuţi au pătruns în incinta societăţii unde lucrează , iar de la o macara situată în curte , au tăiat şi sustras 21 m cablu electric de alimentare , în valoare de aprozimativ 1.500 RON ." Aruncând o privire peste acest reportaj întocmit de Constantin Balaban am observat două mari greşeli de ortografiere : prima constă în faptul că s-a evitat declinarea substantivului comun "poliţie" la genitiv singular , eliminîndu-se astfel articolul posesiv genitival "al" . A doua eroare de tipar este constituită de ataşarea fără nici un sens a prepoziţiei "din" în faţa substantivului comun "tehnician" . În conformitate cu normele gramaticale în vigoare , această scriere cu caracter informativ ar trebui să fie astfel formulată : "Secţia aV-a a Poliţiei a fost sesizată în scris de către Costică C. , de 49 de ani, «tehnician»("având ocupaţia/ profesia de tehnician")..." .
În acelaşi număr al ziarului prezentat mai sus am descoperit următoarea ştire la "Topul răutăţilor" aflată la pagina trei şi fiind semnată tot de Constantin Balaban . Acesta preciza : "Secţia III Poliţie a fost sesizată în scris de către Constantin D., de 25 de ani, din comuna Pârcovaci, despre faptul că, pe timp de noapte , persoane necunoscute i-au avariat autoturismul proprietate , marca Dacia , ce se afla parcat pe bd. Ţuţora , intersecţia cu bd. Primăverii..." . Această precizare cuprinde tot două nepotriviri ortografice: una ar fi scrierea incorectă a formei substantivale "poliţie" la cazul nominativ , cuvânt ce ar fi trebuit să fie trecut la genitiv , fiind precedat de articolul posesiv în acelaşi caz "al" (al poliţiei) . A doua situaţie este reprezentată de utilizarea eronată a adjectivului "proprietate" în locul căruia era mai indicat să se ataşeze adjectivul personal "sau să se folosească termenii" fiind în proprietatea sa , fiind proprietate privată sau simplu-adjectivul pronominal posesiv "său" . Ultima greşeală fiind determinată de omiterea prepoziţiei "în" , ce ar fi fost corect să însoţească substantivul "intersecţie" ("în intersecţie") . Un reportaj ideal întocmit ar fi sunat astfel : "Secţia aIII-a a Poliţiei a fost sesizată în scris de către Constantin D. ,de 25 de ani, din comuna Pârcovaci , despre faptul că , pe timp de noapte , persoane necunoscute i-au avariat autoturismul «personal» /«fiind în proprietatea sa» /« fiind proprietate privată» /«său» , marca Dacia , ce se afla parcat pe« Bd.» Ţuţora , în intersecţie cu «Bd.» Primăverii."
Având sloganul "Incredibil", la pagina şapte a ziarului numit mai înainte, se află reportajul domnului Constantin Balaban care afirmă: "Postul de Poliţie din localitatea Voineşti a fost sesizat de către Constantin P., de 74 de ani, din comuna Voineşti, despre faptul că, pe timp de noapte, autori necunoscuţi i-au sustras din curtea locuinţei o bovină (viţică în vârstă de 7 luni, aproximativ 200 kg) şi doi porci, de aproximativ 7 kg, fiecare, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 1.500 RON. S-a efectuat cercetarea la faţa locului, folosindu-se şi câinele de urmă Bolin." Sintagma "de urmă" este o exprimare incorectă întrucât încadrat în acest context ne oferă o imagine inexactă asupra a ceea ce doreşte să ne comunice reporterul respectiv. Scrierea ar fi fost indicat să fie formulată astfel: "...S-a efectuat cercetarea la faţa locului, folosindu-se şi câinele «antrenat special pentru descoperirea /depistarea urmelor lăsate de infractori», Bolin.". După cum se observă, apoziţiei îi precedă virgula care desparte numele cţinelui Bolin de restul frazei.
Răsfoind "Ziarul de Iaşi", al treilea articol din "Noile aventuri ale agentului Mitran" de la pagina 8B din 20 ianuarie 2007, ne-a acaparat atenţia: Sala de şedinţe din sediul Poliţiei. Pe pereţi, o hartă a oraşului, una a României, alta a lumii, o hartă a Lunii cu craterele ei, o planşă de măcelărie reprezentând un porc împărţit în zone colorate (roşu pentru antricoate, galben pentru-acest cuvânt era despărţit la sfârşitul alineatului- ceafă, portocaliu pentru spate, verde pentru cotlete etc),apoi câteva păretare frumos cusute cu aţă colorată. Pe unul dintre ele scrie "Dintre toaten lumea asta /Meam iubit numai nevasta.". Ceva mai încolo, prinsă în pioneze, gazeta "de perete". "Mapamond orăşenesc infracţional.". Prin colţuri, un glob pământesc, apoi un glob cu România şi unul mai mic cu oraşul. În mijlocul sălii, o masă lungă la care stau cam 12 poliţişti. În mijlocul mesei, o machetă a sediului poliţiei, cu gratii mici-mici de tot la geamuri şi alte orificii Prin gemuleţele machetei se zăreşte o micuşă masă de sedinţe pe care se află o minusculă machetă a "machetei" sediului poliţiei şi în jurul căruia stau cam 12 poliţişti în miniatură. Se aud murmure,strănuturi, oftaturi, sughiţuri, icnete. De undeva, din depărtare, răsună diverse onomatopee: "Zbrrr!", "Ţuşti!", "Teleap-teleap!", "Zdic!" şi "zmic!". De altundeva se aude în surdină o voce calmă, care povesteşte: "Baziaş, ieri, o sută zece centrimetri. Staţionar. Gheaţă la mal.". Acum îi vom oferi câteva sfaturi domnului care se prezintă sub numele de "Cip Ieşan": prepoziţia "pentru" nu se desparte în silabe, pronumele nehotărât "toate" nu se ortografiază legat alături de consoana "n" fiind forma scurtă a termenului "în", ci se utilizează cratima între aceste două cuvinte ("toate-n"). Pronumele "me" scris corect ar fi "mi" şi auxiliarul verbului "a fi" formant al perfectului compus "am" nu este indicat să alcătuiască un singur cuvânt ("mi-am"). Cuvântul "perete" precedat de prepoziţia "de" este necesar să fie înlocuit cu sintagma "aflată /care se găseşte pe perete" pentru a oferi cititorilor o exprimare ideală, iar termenul "machetă" este prezentat în aceeaşi propoziţie ("machetă a machetei") ceea ce nu este o exprimare minunată. ("o minusculă machetă").
Comunicatul de presă de la pagina 8A din 20 ianuarie 2007, întocmit de Claudia Craiu face referire la o elevă de la Liceul de Artă ce îşi expune lucrările la Teatrul "Luceafărul":« Teatrul "Luceafărul" va găzdui, de duminică, expoziţia de debut a Andrei Ştefan, elevă în clasa a X-a la Liceul de Artă "Octav Băncilă"». Prenumele "Andrei" este forma de masculin, însă pentru genul feminin aceasta mai primeşte încă o vocală "-e" ("Andreei").
Astfel îi îndrumăm pe reporterii de la "Gazeta poliţiei ieşene" (Constantin Balaban) şi de la "Ziarul de Iaşi" ("Cip Ieşan", Claudia Craiu) să facă un efort financiar şi să achiziţioneze "Gramatica limbii românre, Academia Română, Institutul de lingvistică", "Iorgu Iordan"-"Al. Rosetti", Editura Academiei Române, în două volume: I, "Cuvântul" şi II "Enunţul", Bucureşti, 2005 (abreviere GALR) sau dacă nu, să îşi procure un permis de bibliotecă la Biblioteca Centrală "Gheorghe Asachi" şi să-l consulte cu scopul de a nu mai repeta aceleaşi greşeli în mass-media. Aceste erori gramaticale, susţinem noi, sunt impardonabile pentru un jurnalist care a sfârşit un liceu şi o facultate de profil şi de aceea îi îndemnăm să acorde o atenţie mai mare asupra conţinutului prezentat într-o formă ce displace oricărei categorii de persoane ce a fost prezent la toate orele de limba romînă.
"O carte este o victorie. O carte e şi un semn de civilizaţie neînvinsă, nu numai de cultură învingătoare." (Adrian Păunescu)
A lectura o carte presupune în primul rând alegerea unei teme faţă de care să manifestăm un interes deosebit în funcţie de preocupările pe care le avem. Cartea nu trebuie percepută doar ca pe un obiect pe care îl utilizăm cu scopul de a intra în contact cu anumite informaţii, ci şi ca pe un prieten în compania căruia călătorim către o lume ficţională, capătând proporţii măreţe în imaginaţia noastră.
La întrebarea "De ce nu (mai) citesc adolescenţii?" putem aduce în discuţie numeroase ipoteze desprinse din comportamentul adolescentin:
-dezinteresul total/ parţial faţă de lectură, de şcoală în general, datorat în mod special de mediul familial în care accentul nu se îndreaptă spre pregătirea profesională; -tinerii găsesc lectura ca fiind plictisitoare, în cărţi vizualizând mulţi termeni de specialitate pe care nu şi-i însuşesc, cărora nu le descoperă tainele, sau al doilea motiv ar fi că autorii prezintă descrieri ce se desfăşoară pe ample pagini, ceea ce este un dezavantaj pentru ei, pierzându-şi astfel în întregime simpatia faţă de opera respectivă;
-adolescenţii consideră că revistele mondene înfăţişează realitatea societăţii în care vieţuiesc, realitate pusă în lumină într-o manieră foarte simplă, accesibilă înţelegerii pe îndelete a ideii centrale de către toţi;
-aceştia afirmă faptul că lungile pagini de lectură obligatorie impuse de profesori, pot fi la fel de bine înlocuite cu rezumatele sau comentariile pe care le accesează pe site-uri;
-susţin că preferă să meargă la concerte, unde îşi pot exterioriza adevăratele sentimente/ gânduri ce şi le-ar cenzura/ interioriza în cadrul participării la diverse intâlniri cu autorii/scriitorii contemporani, în care li s-ar impune un alt mod de a se comporta, faţă de care nu simt nici o trăire.
Lectura ne facilitează nouă, cititorilor, accesul către o lume ascunsă între paginile cărţilor, ce-şi păstrează farmecul vremii în care au fost aşternute pe hârtie/ mireasma lor proprie, persoanelor care nutresc gândul de a evada din timpul prezent/ real / ireversibil/ pierdut spre a fiinţa într-un alt timp trecut/ metafizic/ reversibil.
În acest topos, adeseori ne întâlnim cu personaje fantastice având puteri supranaturale (Harap-Alb alături de cei "cinci monştri simpatici") ce duc o luptă de supravieţuire pentru atingerea idealului pe care şi-l propun. Acesta din urmă constă în îndeplinirea tuturor probelor impuse de Spân, de împăratul Roş şi de fiica sa, personajul negativ, Spânul, are şi rol de a-l iniţia pe erou în lumea vitregă. Scriitorii evidenţiază şi alţi adolescenţi aflaţi la începutul unui traseu de formare/ iniţiere în timpul evoluţiei lor (neofiţi-adulţi responsabili), asemeni lui Remi din "Singur pe lume" de Hector Malot, Felix Sima din "Enigma Otiliei" de George Călinescu sau Julien Soreil din "Roşu şi Negru" de Stendhal . Alături de Remi ne bucurăm de isprăvile pe care le face, sau ne întristăm când eroul se află într-un moment delicat, singur într-o lume necunoscută, luptând cu viaţa năprasnică, sau muncind pentru banii necesari hrănirii sale şi a celor patru animăluţe (Capi-Căpitanul, signor Zerbino-Cavalerul, signora Dolce şi maimuţica Sufleţel).
În afară de basme sau romane (bildungsromane), tinerii manifestă o mare atenţie faţă de best-seller-uri, ce au un impact maxim asupra lor, întrucât autorii/ autoarele pun în lumină aspecte din viaţa cotidiană, limitându-se de obicei, la un limbaj facil tuturor categoriilor de cititori. O revistă americană "Publishers Weekly" susţine cu referire la Sandra Brown că este "o scriitoare care şi-a demonstrat de nenumărate ori măiestria în genul suspansului romantic". Din această afirmaţie putem desprinde faptul că adolescenţii care citesc volumele acesteia se încadrează în paradigma romanticilor incurabili, ce-şi hrănesc sufletul (şi mai puţin mintea) cu siropoasele poveşti de dragoste care prezintă mereu oamenii aflaţi în relaţii de armonie, fericire şi dragoste .
În opinia noastră, tipul de lectură ce suscită interesul tinerilor este cea electronică, deoarece progresul tehnologiei le conferă tuturor posibilitatea de a accesa lumea cărţii, fără a mai irosi timpul şi banii. O lectură clasică presupune o oarece perioadă petrecută prin biblioteci sau librării, vreme în care printr-un simplu click poţi accesa numeroase site-uri ce au legătură cu obiectul vizat .
Speciile literare ce au un impact maxim asupra adolescenţilor sunt constituite, atât de cea epică, lirică, cât şi de cea dramatică. Poezia reprezintă o adevărată plăcere pentru cugetele acestora ("Luceafărul" -M.Eminescu, "De ce iubim femeile?" -M.Cărtărescu etc.), iar piesele de teatru sunt înfăţişări vii ale anumitor aspecte din societatea contemporană ("O scrisoare pierdută" -I.L.Caragiale, "Act veneţian" , "Jocul ielelor" -Camil Petrescu).
Un mijloc simplu de a pătrunde în lumea fascinantă a cărţii este constituit de vizionarea unui film care ne introduce în conţinutul temei, luând cunoştinţă cu ideile prezentate aici. Făcând referire la filmul "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil Petrescu, realizat de renumitul regizor Sergiu Nicolaescu, vom observa faptul că fără o lectură atentă asupra operei, nu vom avea o idee exactă în privinţa personajelor sau a subiectului. Regizorului îi este îngăduit să facă anumite modificări în conţinut, pentru a-şi susţine creaţia sa în forma percepută de acesta. Astfel, vă îndemnăm ca după vizionarea filmului să consultaţi şi cartea originală pentru o imagine mai amplă/ flexibilă faţă de relaţia dintre personajul principal Ştefan Ghiorghidiu (în film Tudor Gheorghiu) şi soţia sa, personajul secundar-Ela. Cei doi formează un cuplu perfect până când ea arată un interes deosebit faţă de lucrul care până atunci nu se afla în sfera intereselor acesteia- banul/ averea . Această nelinişte, faţă de situaţia materială, ia fiinţă imediat ce unchiul soţului moare, lăsându-i o moştenire deloc de neglijat. Intrând în "lumea bună", Ela devine extrem de pasionată de ea, acordându-i o importanţă mai mică lui Ştefan,uneori chiar neglijându-l, fără să o preocupe suferinţa lui. Având neclarităţi faţă de evoluţia legăturii lor, Ştefan pleacă la război, iar apropierea de moarte îi deschide ochii, vindecându-se de "iubirea" soţiei şi hotărând să-i lase un testament şi să se despartă definitiv.
Soluţiile pentru a înfrânge inerţia tinerilor manifestată faţă de lectură, diferă de la un individ la altul, în funcţie de interesul cu privire la această acţiune. Considerăm că profesorii şi părinţii/ prietenii adevăraţi, încearcă în diverse feluri să le atragă atenţia către lumea minunată a lecturii, însă totul depinde de adolescentul vizat. Pentru tinerii care nu citesc des, le recomandăm cu căldură două cărţi fascinante din punctul nostru de vedere a căror acţiune vor dori să nu se mai termine şi pe care le vor reciti cu mare drag: "Singur pe lume" de Hector Malot, respectiv "Moş Goriot" de Honore de Balzac. Prima operă este o carte ce poate fi lecturată la orice vârstă, de către orice categorie de persoane. Pentru cei ce preferă aventura, dar şi pentru cei care doresc să-l însoţească pe erou pe parcursul traseului formării/ al iniţierii într-o lume misterioasă, cât şi pentru cei care acceptă să rămână copii în timpul lecturării acestei opere, le recomandăm acest roman. Remi, orfan adoptat de către o familie de nevoiaşi, este cumpărat de către bătrînul Vitalis pentru patruzeci de franci, întrucât tuşa Barberin şi Jerome nu-şi mai permiteau să-l mai întreţină. Pentru început, protagonistul are o temere firească pentru tot ceea ce îi rezervă viitorul şi priveşte cu groază toate lucrurile noi cu care intră în contact, însă pe parcursul călătoriei alături de Vitalis (cântăreţ strălucit-Carlo Balzani) şi de cele patru animăluţe (Capi, Zerbino, Dolce şi Sufleţel), Remi devine conştient de viaţa exterioară şi priveşte totul cu o mai mare responsabilitate. În compania acestora înţelege faptul că trebuie să muncească pentru a-şi menţine existenţa, într-o lume în care, doar cine este puternic şi poate munci, îşi poate procura cele necesare traiului zilnic. Moş Goriot este reprezentantul tatălui credul, naiv care ar face orice pentru fiicele (băieţii) sale (săi) să fie fericite (fericiţi) şi să nu le lipsească nimic, uitând de propria persoană. Acesta este un exemplu pentru ceilalţi părinţi prin ajutorul oferit necondiţionat pe plan moral/ sufletesc, cât şi din punct de vedere material, însă exagerează vânzându-şi toate bunurile. Scopul său este de a-şi ajuta fiicele care la rândul lor, nu manifestă nici un fel de afecţiune pentru bătrânul lor tată, pe care, în momentele de boală şi nefericire nu se încumetă să-l viziteze, să-i fie alături, să-i ofere compania lor de care cea mai mare nevoie. A doua operă este un roman realist, având un laitmotiv al cărui ecou îţi pătrunde uşor în inimă şi-ţi stârneşte furia faţă de fetele lipsite de scrupule/ afecţiune sufletească şi plânsul pentru că, în clipele dificile ale vieţii, acestea nu sunt alături de părintele Goriot. În locul familiei, nişte străini se îndură să-i fie alături în ultimele minute ale existenţei sale, dovedind mai mult sentiment de care a avut parte vreodată în viaţa sa.
În opinia noastră, lectura cărţilor este o adevărată desfătare a celor mai lăuntrice simţuri, sufletul şi mintea fiind hrănite cu cele mai alese slove, înfăţişate cititorului într-un mod artistic/ poetic .
|