Thursday, November 29, 2007

Despre COMUNICARE cu Cezar Caluschi

Aula "Mihai Eminescu"
(http://www.uaic.ro/)


Programul de training în comunicare pentru studenţi, COMMUNICATION MAGIC BOX, organizat de Aisec, a avut loc pe data de 22 noiembrie 2007, ora 13.45, în Aula "Mihai Eminescu" a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", corpul B. Persoana implicată a fost Cezar Caluschi, Consultant de Comunicare şi Marketing al Agenţiei OSC ( Outstanding Systems of Communications). Această ediţie este prima de asemenea anvergură desfăşurată în cadrul seminarului pentru studenţi, celelalte întâlniri urmând să aibă loc în lunile februarie, martie, aprilie şi iunie ale anului 2008.

Subiectele discutate pe parcursul evenimentului au vizat comunicarea directă, grupurile de audienţă, respectiv, instrumentele şi canalele de comunicare.
Cezar Caluschi

În opinia lui Caluschi, paşii care ar trebui urmăriţi în fabricarea unei publicităţi/ unui text de promovare sunt următorii: "1. Adresarea intrebarii:"Cui comunicăm?" ; 2. Stabilirea mesajului faţă de fiecare grup de audienţă în parte; 3. Canalele şi intrumentele folosite; 4. Importanţa mesajului în cadrul comunicării. De asemenea, specialistul afirmă că: "Manipularea este des întâlnită în zona politică, în cea publică şi în cea administrativă, în zona de business unde sunt necesari clienţii fideli, orice manevră de manipulare prezintă riscul de a-i pierde."
În cadrul programului, Caluschi şi-a prezentat ultima sa carte, Relaţii Publice Moderne ( Ed. Nord-Est, 2006 ), despre care afirma: "Cel mai important lucru care trebuie înţeles din această carte este că Relaţiile Publice pot însemna un succes atunci când sunt utilizate cu inteligenţă, de o persoană, cu experianţă, de un cunoscător. Relaţiile Publice sunt ca un medicament: administrate cum trebuie şi când trebuie de un medic bun, vor face minuni; administrate prost, cu superficialitate şi ignoranţă, pot ucide".

În încheiere, Cezar Caluschi a subliniat faptul că, în comunicare, este important ca mesajul transmis de emiţător unui receptor să fie analizat cu minuţiozitate pentru a nu fi incorect înţeles sau ca scopul să aibă o direcţie nedorită decât cel stabilit iniţial.